De cele mai multe ori, plecarea în
vacanţă este rezervată cu
mai multe luni înainte şi imi
găsesc timp pentru o documentare mai amănunţită
asupra obiectivelor de vizitat, a mijloacelor de transport, a locurilor de
servit masa, a preţurilor promoţionale la obiective turistice şi
multe altele.
Se întâmplă însă, să apară ocazii pentru plecarea într-un city break pe ultima sută de
metrii şi atunci nu mai am timp pentru o
documentare amănunţită. În aceste situaţii fie fac o documentare sumară înainte de plecare,
fie mă documentez la faţa locului. Din păcate, aproape de fiecare dată am ratat
cel puţin un obiectiv turistic pe care mi-ar fi plăcut să îl văd, sau am
cumpărat bilete la obiective turistice mai scump decât dacă aş fi ştiut de
anumite bilete combinate sau cupoane de reducere, etc.
Pe de altă parte, pentru orice destinaţie
trebuie să accesez mai multe site-uri pentru a găsi informaţiile pe care le
caut, fiecare site fiind axat pe un anumit gen de informaţii şi astfel petrec
foarte mult timp cu aceste planificări.
În planificările mele ţin cont de
principalele obiective turistice ce nu trebuie ratate, de orarul de funcţionare
al acestora, de costul biletelor funcţie de locul achiziţiei (la poarta
atracţiei, online, abonamente sau pachete cu mai multe obiective).
De-a lungul timpului am reuşit să adun
câteva zeci de liste şi listuţe cu detalii despre locaţiile pe care le-am
vizitat şi mă gândeam să le împart cu voi. Sunt convinsă că vor folosi măcar
unei părţi din cititorii mei.
Cum însă nimic nu este perfect, listele
sunt deschise pentru a fi completate şi cu informaţiile sugerate de voi.
Vacanţe frumoase vă doresc!
Comentarii
Trimiteți un comentariu