Pe lista orașelor care doream să le văd de ceva vreme
se afla și Amsterdamul. Am ales să il vizităm în una din vacanțele școlare și
să combinăm această vizită cu o escapadă la parcul Efteling. Cum din Timișoara
nu există zboruri spre Amsterdam ci doar spre Bruxelles (Charleroi) sau
Eindhoven (din păcate nu mai există nici acesta), am ales să aterizăm în
Bruxelles și să inchiriem o mașină pentru a ne deplasa mai ușor între aceste
locații.
Am ajuns în Amsterdam dimineața devreme și am mers la
hotel pentru a lăsa mașina în parcarea acestuia. Cei de la recepție ne-au spus
că putem face și check inn-ul chiar dacă accesul în cameră se făcea doar mai
târziu.
De la recepția hotelului am achiziționat carduri
Iamsterdam pentru adulți și carduri de călătorie de căte 24 ore pentru copii.
Din calculele mele, aceasta era combinația potrivită pentru noi. În Amsterdam
foarte multe din atracțiile turistice sunt gratuite pentru copii, așadar costul
cardului este mult mai mare decât plata individuală a intrărilor la obiectivele
la care copiii platesc bilet (cel puțin cele în care am intrat noi).
Deși au trecut doar câteva luni de la excursia
noastră, prețurile acestor carduri și bilete s-au modificat (au crescut) așa că
nu mai consider că ar fi relevant să vă spun cât am plătit noi. Totuși pentru
costuri actuale puteți citi cele două articole cu informații utile despre
Amsterdam aici și aici.
Transportul în comun în interiorul orașului este
foarte bine pus la punct. Pe distanțele mai lungi și spre periferie există
metroul, iar în interiorul orașului la putere sunt tramvaiele urmate de
autobuse.
Majoritatea mijloacelor de transport au punct de
plecare Gara Centrală (cel puțin așa mi s-a părut mie). Aici am ajuns și noi
prima dată, luând metroul din fața hotelului.
Așa cum spuneam, în fața gării centrale este punctul
de plecare pentru majoritatea mijloacelor de transport. Ce nu am spus, este
faptul că aici se incadrează si ambarcațiunile cu care te poți plimba pe
canalele din oraș. Au atât de multe canale, încât poți ajunge în orice punct al
orașului folosind transportul pe apă. Cum ofertele sunt atât de multe, este
foarte greu să te decizi care este cea mai potrivită alegere. Am vorbit despre
mijloacele de transport în comun și tipurile de croaziere pe canal aici.
Am decis să începem vizita în acest oraș cu o
croazieră, pentru a ne familiariza puțin cu atracțiile. Pe baza cardului
Iamsterdam aveam o croazieră gratuită la alegere. Cum pentru cei mici nu am
achizitionat cardul, trebuia sa plătim pentru ei. Ce nu v-am spus, e faptul că
am rezervat hotelul prin booking.com și
cu câteva zile înainte de plecare, am primit din partea acestora un email, prin
care ne ofereau o mulțime de reduceri la achiziționarea biletelor de intrare la
diferite atracții. În această listă se aflau și câteva croaziere. Am mers
așadar la caserie, am prezentat codul de bare primit de la booking și am primit
o reducere semnificativă pentru copii. Banii au fost retrași automat de pe
cardul cu care am garantat rezervarea cazării.
Din mulțimea de oferte am ales 100 Highlight Cruis
care îți oferă posibilitatea de a vedea 100 de puncte de interes din Amsterdam
în decurs de o oră. Partea frumoasă a acestor vaporașe este faptul că
acoperișul este complet din sticlă și astfel poți vedea foarte bine. Chiar dacă
afară era o vreme plăcută, în interiorul vaporașului era foarte cald, încât
puteai sta liniștit și cu ferestrele deschise ca să iasă pozele bine.
După această croazieră am trecut la vizitarea propriu
zisă a orașului. Nu am să vă povestesc acum despre fiecare obiectiv în parte ci
doar despre cele care le-au plăcut celor mici.
MADAME TUSSAUDS – Muzeul figurilor de ceară a fost
preferatul lor. Deși am mai vizitat astfel de muzee, acesta mi-a părut cel mai
child friendly dintre toate. Existau mai multe zone interactive, unde puteai
petrece minute în șir pentru a te distra.
De exemplu zona în care poți face filmulete alături
de Charlie Chaplin. Îți sunt prezentate mișcările care trebuie să le reproduci,
apoi tu le execuți. La final poți urmări un filmuleț în care tu și Charlie
executați mișcările în sincron. Dacă îți place filmulețul poți să ți-l trimiți
pe adresa de email.
O altă zonă captivantă pentru copii și adulți este
panoul de testare a vitezei de reacție unde trebuie să lovești foarte rapid
becurile care se aprind precum si studioul de muzică unde te prefaci DJ și mixezi câteva melodii.
Băieții au fost încântați și de poarta de fotbal la
care poți să șutezi de câte ori ai chef, iar când nimerești auzi un
GOOOOOOOOL!!!!! din acela ca la meciurile de fotbal comentate la radio.
Găsești și o zonă în care poți face poze iar acestea
se salvează ca un tablou de VanGogh. Și pe acestea le poți expedia pe email.
Și lista poate continua.
Pot spune că am petrecut
aici mai bine de 2 ore, pentru că cei mici nu mai voiau să plece. Marele
avantaj al acestei atracții este faptul că este deschisă până seara târziu și
astfel o poți vizita după ce s-au închis celelalte atracții. Deși cu cardul
Iamsterdam beneficiezi de reducere, am ales să achiziționăm bilete online
(copiii nu aveau card Iamsterdam și plăteau intrarea oricum) în special pentru
a scăpa de coada de la casa de bilete.
NEMO SCIENCE MUSEUM - adică muzeul științelor
Din punctul de vedere al lui Andrei (și îl aprob și
eu) muzeele științelor sunt cele mai interesante muzee dintre toate. Am văzut
până acum câteva și nu putem spune că există unul care nu ne-a plăcut. Putem
spune că preferatul nostru este cel din Valencia unde am stat de la deschidere
până la închidere și iși doreau să revenim și a 2-a zi. Cel din Amsterdam nu se
ridică la nivelul celui din Valencia dar este foarte interesant și acesta. Am
petrecut și aici o jumătate de zi și poate am mai fi stat dar nu ne permitea
timpul deoarece urma să plecăm spre Efteling.
Pentru cei care nu știu la ce să se aștepte de la
astfel de muzee, le pot spune că există tot felul de experimente pe care le
poți face sau poți vedea cum funcționează defapt anumite obiecte sau cum poți
transpune legile fizicii în practică.
Muzeul este structurat pe mai multe niveluri, fiecare
dintre acestea fiind dedicat unei ramuri ale știintei. Gasești zone dedicate
fizicii, altele chimiei unde la anumite ore poți face diverse experimente
chimice sub supravegherea unor cadre didactice. Au și o zonă dedicată
universului, alta dedicată computerelor și roboților.
Ceva ce nu am întâlnit până acum e zona dedicată
sexologiei. Deși zone dedicate corpului uman găsești aproape în toate muzeele
de acest gen, o zonă dedicată organelor sexuale și relațiilor sexuale nu am mai
văzut până acum. Interesant e faptul că ăn această zonă era permis accesul copiilor
de la o vârstă destul de fragedă și faptul că erau multe grupuri de copii (nu
foarte mari) care împreună cu cadrele
didactice veneau aici pentru a-și ține cursurile de anatomie.
BLOEMENMARKT – piața de flori
De ce ne-a plăcut aici? Pentru că, pe lângă flori
găsești o mulțime de suveniruri și pentru că e interesant să cauți cadouri
pentru cei de acasa. Dar cel mai interesant a fost faptul că pe partea de uscat
a pieței (care e construită pe malul apei de-a lungul mai multor străzi) se
găseau magazinele de brânzeturi. Cum juniorul cel mare este fan degustări (i se
pare foarte interesant să poată degusta orice) a fost de-a dreptul încântat să
colinde magazinele de brânzeturi și să deguste din zecile de tipuri de
brânzeturi oferite spre vânzare.
ARTIS ROYAL ZOO
Deși doar unul dintre copii este fan gradini
zoologice (celălalt zice că s-a săturat de câte a văzut și că toate au aceleași
animale), plimbarea prin acest zoo a fost captivantă pentru amândoi. Există o
mulțime de animale diferite pe un spațiu destul de mare pentru o grădină
zoologică situată în centrul orașului. Am petrecut aici câteva ore interesante
printre fluturi, păsări exotice,
pinguini, girafe, elefanți și alte zeci de animale.
Și aici, ca și în celelalte atracții interesante
pentru copii, intrarea pentru aceștia se plătește. Din fericire coada de la
casa de bilete nu era prea mare așadar nu am așteptat prea mult până să intrăm.
AMSTERDAM DAM SQUARE – piata centrală a orașului
Aici pe parcursul zilei sunt diverși artiști
ambulanți care transpun în scenă diverse spectacole. Am văzut dansatori,
muzicieni, acrobați dar cei mai interesanți au fost acrobații care au făcut
spectacol cu ajutorul focului într-una din seri.
IAMSTERDAM (SEMNUL) din fața RIJSK MUSEUM sunt niște litere uriașe pe care cei
mici și nu numai adoră să se cațere și să facă poze. Este un simbol al orașului
și toată lumea ajunge aici pentru a face
măcar o poză.
Dacă până acum ați considerat că Amsterdam nu este
locul potrivit pentru a veni împreună cu cei mici datorită renumelui creat de
Red Light District și a faimoaselor negrese, spre că v-am schimbat părerea și
că v-ați convins că aveți ce face aici chiar dacă sunteți însoțiți de copii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu